actualizare cadastru

Actualizarea cadastrului se realizează atunci când apar modificări asupra configurației inițiale avizate de Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară. Aceasta presupune actualizarea planului de amplasament și delimitare, precum și a releveelor interioare, pentru a corespunde cu realitatea, pe baza certificatului de edificare emis de primărie.

Actualizare releveu apartament

În cazul apartamentelor, actualizarea cadastrului constă în refacerea releveului interior conform cu realitatea. Acest lucru se poate realiza prin obținerea certificatului de edificare, bazat pe autorizația de construire, procesul verbal de recepție la terminarea lucrărilor, sau, în absența acestora, prin intrarea în legalitate sub anumite condiții. Mai jos voi încerca să vă explic care este procedura pentru fiecare variantă în parte.

actualizare releveu

Actualizare releveul apartament cu autorizatie de construire si proces verbal de receptie

Actualizarea releveului pe baza autorizației de construcție presupune înaintarea către primărie, înainte de efectuarea modificărilor, a unei cereri pentru obținerea unui certificat de urbanism pentru construire. Prin emiterea certificatului de urbanism, primăria condiționează eliberarea autorizației de construire și va solicita, prin acest certificat, obținerea anumitor avize (de exemplu, salubritate, energie electrică, gaze etc.), acorduri notariale după caz (acordul vecinilor, acordul băncii creditoare, acordul asociației de proprietari), expertiza MLPAT și proiectul DTAC realizat de un arhitect cu drept de semnătură, verificat. După obținerea autorizației de construire, se pot începe lucrările, iar la finalizarea acestora se va realiza procesul verbal de recepție și, ulterior, pe baza lor, se va elibera certificatul de edificare necesar pentru actualizarea releveului la Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Actualizare rlv(schita) apartament cu modificari fara autorizatie de construire

Modificarea releveului unui apartament, în cazul în care lucrările s-au realizat fără autorizație, se realizează prin obținerea certificatului de edificare de la primărie, pe baza unei expertize tehnice MLPAT și a măsurătorilor cadastrale. Primaria poate elibera certificatul de edificare cu condiția ca modificările să fie mai vechi de trei ani și să nu fi fost aplicate amenzi.

Conform Art. 37 din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, cu modificările și completările ulterioare:

  • Alin (6) – Dreptul de proprietate asupra construcțiilor se înscrie în cartea funciară pe baza unui certificat de atestare, care să confirme că edificarea construcțiilor s-a efectuat conform autorizației de construire și că există proces-verbal de recepție la terminarea lucrărilor. În cazul construcțiilor executate fără autorizație de construire, dacă termenul de prescripție prevăzut la articolul 31 nu mai permite aplicarea sancțiunilor, certificatul de atestare sau adeverința privind edificarea construcției va fi emisă pe baza unei expertize tehnice. Aceasta trebuie să verifice respectarea cerințelor fundamentale privind calitatea în construcții, inclusiv conformitatea cu reglementările de urbanism aprobate, confirmând situația actuală a construcțiilor și respectarea dispozițiilor în materie, împreună cu o documentație cadastrală.

Acte necesare pentru eliberarea Certificatului de edificare Primaria Sector 1:

  • Cerere tip, descarca aici
  • Acte identitate proprietari;
  • Nota de constatare de la Politia Locala(disciplina in constructii);
  • Extras de Carte Funciară mai nou de 30 de zile calendaristice;
  • Acte de proprietate in copie;
  • Plansa cu releveul vechi si releveul nou semnate de catre noi(Ing. autorizat ANCPI).
  • Expertiză MLPAT;
  • Memoriu arhitect;
  • Documentația Cadastrală(releveul actualizat);
  • Declarație notarială, acte privitoare la vechimea construcției/modificarilor interioare;

Acte necesare emitere Certificat de edificare Primaria Sector 2

  • Cererea tip, descarca aici;
  • Acte identitate proprietari;
  • Acte de proprietate in copie;
  • Extrasul de Carte Funciară actualizat la zi;
  • Expertiza Tehnică MLPAT privind structura de rezistenta si riscul seismic;
  • Releveul vechi;
  • Releveul nou, conform cu realitatea;

Acte necesare pentru obținerea Certificatului de edificare de la Primăria Sector 3

Pentru emiterea certificatului de edificare a modificărilor executate fără autorizație de construire in baza articolului 37 din legea 50/1991 Primăria Sectorului 3 solicită următoarele acte:

  • Cererea tip;
  • Actele de identitate ale proprietarilor;
  • Actele de proprietate;
  • Extrasul de Carte Funciară actualizat(daca exista nr. cadastral);
  • Expertiza Tehnică MLPAT;
  • Memoriu arhitectural, intocmit de arhitect cu drept de semnatura;
  • Declaratie notariala privind data realizarii modificarilor;
  • Releveul vechi/anterior avizat de Oficiul de Cadastru;
  • Releveul actual, conform cu realitatea, intocmit de catre noi;
  • Nota de constatare de la Poliția Locală

Certificat edificare Primaria Sector 4

Actele solicitate de Primaria Sector 4 pentru eliberarea certificatului de edificare in cazul modificarilor interioare fara autorizatie sunt urmatoarele:

  • Cerere – descarca aici;
  • C.I.  proprietari;
  • Actele de proprietate in copie;
  • Extrasul de Carte Funciară pentru informare;
  • Expertiza MLPAT;
  • Declaratie notariala pe proprie raspundere privind data realizarii modificarilor;
  • Releveul vechi;
  • Releveul actualizat, conform cu realitatea;
  • Nota de constatare emisa de Poliția Locală, disciplina in constructii;

Certificat de edficare Primaria Sector 5

Primaria sectorului 5 elibereaza certificatul de edificare pentru lucrarile fara autorizatie conform articolului 37 din legea 50/1991 in doua etape, avizul arhitectului sef respectiv emiterea certificatului de edificare.

Acte necesare etapa 1 – primaria Sectorului 5:

Acte necesare etapa 1 – descarca aici

  • Cerere tip;
  • Copie a C.I./CUI;
  • Acte de proprietate, conform cu originalul și informații despre litigii, dacă există;
  • Planuri cadastrale de încadrare în zonă actualizate – scara 1/500, 1/2000 de la O.C.P.I. detalii aici;
  • Extras de Carte Funciară de informare, actualizat la zi;
  • C.U. inițial, A.C. inițială sau Proces Verbal de Constatare și Sancționare a Contravențiilor, dacă există;
  • Notă de constatare de la Direcția Generală de Poliție Locală Sector 5 – Serviciul Disciplina în Construcții;
  • Documentație cadastrală întocmită de catre noi(Ing. autorizat ANCPI);
  • Plan de situație și memoriu tehnic de arhitectură, întocmite de un arhitect cu drept de semnătură, conform cu documentația cadastrală;
  • Fotografii color ale modificarilor apartamentului.

Actele solicitate la etapa 2 – descarca aici

  • Cerere tip;
  • Avizul favorabil al Arhitectului Șef (Faza I);
  • Extras de Carte Funciară de informare, actualizat la zi;
  • Deviz cu valoarea lucrarilor intocmit de arhitect;
  • Certificat de atestare fiscală fără creanțe, emis de DGITL Sector 5;
  • Declarație notarială a coproprietarilor despre inexistența litigiilor;
  • Acordul deținătorului dreptului de ipotecă legală sau dovada de radiere a ipotecii, în original(dupa caz);
  • Acordul notarial al coproprietarilor vecini direct afectați(dupa caz);
  • Expertiză tehnică actualizată privind afectarea/neafectarea structurii de rezistenta, întocmită de un inginer structurist atestat MLPAT;
  • Documentație cadastrală actualizată, întocmită de catre noi;
  • Documentație tehnică actualizată, incluzând memoriu tehnic și planșe DTAC, întocmită de un arhitect;
  • Certificat de performanță energetică;
  • Dovada platii taxei pentru emiterea Certificatului de atestare.

Certificat edificare Primaria Sector 6

Actele solicitate de Primaria Sector 6 pentru eliberarea certificatului de edificare sunt urmatoarele:

  • Cererea tip – descarca aici;
  • CI proprietari;
  • Actele de proprietate(copie);
  • Extrasul de Carte Funciară actualizat, nu mai vechi de 30 de zile;
  • Expertiza Tehnică MLPAT;
  • Declaratie notariala privind data realizarii modificarilor(daca nu este specificata in expertiza tehnica);
  • Releveul anterior avizat de Oficiul de Cadastru;
  • Releveul actual, conform cu realitatea, intocmit de catre noi;
  • Nota de constatare emisa de Poliția Locală, disciplina in constructii;

Poate refuza primaria eliberarea certificatului de edificare?

În situaţia în care în expertiza tehnică se constată neîndeplinirea tuturor cerinţelor fundamentale ori in memoriul arhitectural la încadrarea în reglementările de urbanism, nu se eliberează certificatul de atestare/adeverinţa privind edificarea construcţiei. 

achitizie apartament cu modificari

Am cumparat un apartament cu modificari

Adesea, la achiziția apartamentelor cu plata integrală, cumpărătorii nu verifică schița apartamentului pentru eventuale neconcordanțe sau acceptă să-l cumpere modificat urmand ca ulterior sa faca ei demersurile pentru a  reface schița apartamentului conform cu realitatea.

Problema este ca dupa achizitionarea apartamentului nu va veti mai putea incadra pe prevederile articolului 37 din legea 50/1991 privind prescrierea termenului de aplicare a amenzilor de trei ani fiind luata in considerare ca data de inceput ziua semnarii constractului. Prin semnarea contractului, se acceptă implicit schița veche ca fiind corectă. Astfel, după achiziție, se consideră că noul proprietar a efectuat modificările fără autorizație de construire iar pentru intrarea in legalitate se va merge pe varianta de reautorizae cu amenda contraventionala.

Sfatul meu, în cazul în care doriți să achiziționați un apartament modificat, este să acordați o atenție deosebită acestor aspecte. Este recomandat să obțineți o declarație notarială de la proprietar, care să specifice anul realizării modificărilor. De asemenea, ar fi prudent să efectuați o expertiză MLPAT pentru a verifica dacă structura de rezistență a fost afectată și dacă este posibil sa discutati cu vanzatorul sa inceapa procedura de intrare in legalitate.

Actualizare cadastru casa

actualizare cadastru casa

Pentru actualizarea cadastrului în cazul locuințelor, Oficiul de Cadastru și Publicitate Imobiliară solicită documente justificative, cum ar fi autorizația de construire și procesul verbal de recepție, în cazul construcțiilor realizate cu autorizație, sau expertiza tehnică MLPAT și certificatul de edificare, în cazul lucrărilor efectuate fără autorizație sau cu nerespectarea acesteia.

Primăria eliberează certificatul de edificare pe baza articolului 37 din Legea nr. 50/1991, dacă:

  • termenul de aplicare a amenzilor de trei ani s-a prescris;
  • sunt respectate cerințele fundamentale în materie de construire;
  • constructia se încadrează în reglementările urbanistice ale zonei.

Acte necesare pentru Certificatul de edificare pentru case

  • Cerere tip;
  • Acte identitate proprietari;
  • Nota de constatare de la Politia Locala(disciplina in constructii);
  • Extras de Carte Funciară actualizat(nu mai vechi de 30 de zile);
  • Actele de proprietate in copie simpla;
  • Expertiză Tehnică MLPAT;
  • Memoriu tehnic (de arhitectură și urbanism);
  • Documentația Cadastrală intocmita de catre noi;
  • Declarație notarială cu privire la vechimea construcției;
  • Dovada luării în evidențe fiscale;
  • Dovada plății impozitului pe construcție

Cost actualizare cadastru

Pretul pentru actualizarea documentatiei cadastrale difera in functie de tipul imobilului si complexitatea lucrarilor, regasiti mai jos o lista cu tarifele noastre pentru refacerea documentatiei cadastrale:

Pret actualizare cadastru apartament Bucuresti:

  • Garsoniera: 600 lei + 60 lei taxa OCPI in regim normal
  • Apartament doua camere: 650 lei + 60 lei taxa OCPI, in regim normal
  • Apartament trei camere: 700 lei + 60 lei taxa OCPI, in regim normal
  • Apartament patru camere: 750 lei + 60 lei taxa OCPI, in regim normal

Pret actualizare cadastru casa

  • Actualizare cadastru casa parter Ilfov: 1400 lei + taxa OCPI;
  • Actualizare cadastru casa P+1E Ilfov: 1600 lei + taxa OCPI;
  • Actualizare cadastru teren fara constructii: 1400 lei + 60 lei taxa OCPI;

Toate documentațiile necesare pentru actualizarea cadastrului, într-un singur loc.

Echipa noastră, formată din ingineri autorizați ANCPI și MLPAT, alături de un arhitect cu drept de semnătură, poate realiza toate documentațiile tehnice necesare pentru obținerea certificatului de edificare.
Ne deplasăm la locație, efectuăm măsurătorile, colectăm toate informațiile, întocmim planurile cadastrale, realizăm expertiza MLPAT și memoriul de arhitectură, pe care vi le furnizăm și vă ghidăm pe întreg parcursul lucrării.

Un răspuns

  1. Buna ziua,am un apartament de 48 mp in localitatea Pantelimon,ILFOV la care este necesar un nou cadastru.
    In trecut au fost facute cateva modifcari,bucatarie inchisa (rigips)+ un perete care a delimitat spatiul transformand o camera mare de 35 mp in 2 camere (perete rigips).
    Acum intentionam sa vindem,avem un client care achizitioneaza prin banca si este necesar sa facem din nou cadastru.
    Ma ajutati va rog cu o oferta de pret,va multumesc!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *